Patrick

1 zi –
   Încerc să sun acasă, să trimită ajutor, doar că nu e semnal, așa că nu am reușit să sun pe nimeni. Între timp, văd că un soare arzător, așa că mă dau cu crema de soare, să nu mă ard. Găsesc niște pietre și lemne și încerc să îmi fac un cuțit. Apoi caut niște nuci de cocos și îmi potolesc setea. Am reușit să să aprind un foc cu telefonul, foarte greu. Întâi am dat foc la o frunză mică, după care am mai pus frunze, iari focul a început să se întețească până când a devenit un ditamai focul de tabară. Măcar nu am înghețat.
   1 saptamana –
    Măi traiesc, dar greu. Am reușit, cu ajutorul unor pietre, de flintă, să îmi fac foc în fiecare seară. Am mâncat pești prinși numai cu sulița, nu am avut material pentru undiță. De băut am găsit, în inima insulei, un râu cu apă potabilă. Deja jumătate din crema de soare s‑a terminat. Telefonul a ramas fara baterie. Măcar și‑a făcut treaba.
   3 luni ‑
   Animalele de pe insulă m‑au vânat, dar le‑am ținut piept eroic. Le‑am pregatit chiar și capcane. Mergand tot mai în inima insulei, am dat de pume. M‑au fugărit, dar le‑au venit de hac capcanele mele meticuloase. După ce nu au mai avut suflare, mi‑am facut haine din ele. Între timp, mi‑am facut un cort din lemne și frunze de palmier. Nu arată cine știe ce, dar măcar am reușit să supraviețuiesc. Am adunat resurse și, în cateva zile, sunt dispus să plec cu barca în descoperire de noi țărmuri, în căutare de oameni.

Alex

Ziua zero
    Respir. Privesc la cer. Sunt viu! Altceva nici nu pot cere de la soartă, în clipa de față. Ce va fi, va fi...
   Împreună cu mine au naufragiat Patrick, bucătarul navei, și Sammy, doctorul nostru generalist. Îi privesc de la distanță cum își trag și ei sufletul, par întregi. Lîngă mine, un GPS maritim. Habar n‑am să folosesc așa ceva, și nu cred că ceilalți sunt mai descurcăreți la asta.
   Ok, plan. Ordinea priorităților este clasică: siguranță fizică, apă, mîncare. Preferabil soluții pe termen mediu sau lung. Văd cîțiva copaci în depărtare, iar atmosfera pare uscată. Dacă reușim să facem un foc pentru la noapte, e chiar bine. De mîine explorăm insula și vedem.
   Ziua a șaptea
   Au trecut șapte răsărituri peste noi. O ducem relativ bine. Insula nu pare a avea prădători mari, nici diurni și nici nocturni. Am reușit să găsim un pîrîu nu departe de mal, și ne‑am stabilit baza acolo. Patrick avea la el iască, am reușit să facem și un foc; tot el ne‑a arătat niște ciuperci pe care le putem prăji puțin. Au foarte puține calorii, dar decît nimic..
   Lucrăm la a ne fabrica niște unelte rudimentare cu care să vînăm. Am fi pornit pe cursul pîrîiului spre centrul insulei, să explorăm, dar Samy și‑a dat seama că are o microfisură în osul piciorului. Și‑a încropit singur atele și o cîrjă dintr‑o cracă, dar e clar că nu se poate deplasa pe distanțe lungi.
   Ce ne îngrijorează sunt unele sunete ritmice ce se aud uneori în noapte... oare nu suntem singuri pe insulă?
   După trei luni
   Scriu aceste rînduri din mijlocul unui trib nedescoperit încă de alții. Suntem regi! Suntem stăpîni! Omul alb a triumfat iarăși!
   Voi scrie cîndva pe larg povestea aventurii nostre, însă nu pot acum, și nici nu am destul material de scris. Ce contează este că Samy ne‑a salvat, literalmente, de la moarte. Am fost capturați acum o lună de sălbaticii a căror prezență o intuiam. Duși în fața șefului de trib, noi cu sulițele noastre primitive, cred că le păream cam amenințători. Cel puțin judecînd după trilurile guturale emise de unii dintre membri ...
   Samy însă a reușit cumva, dînd din toate mîinile și vorbind cum a putut prin limbajul gesturilor, să le explice că este un soi de șaman, vraci, echivalentul lor local al medicului. L‑au dus la șeful de trib, un tip foarte bubos și încruntat. Se pare că avea o plagă urîtă la nivelul piciorului, iar Samy i‑a încropit un unguent din plante care l‑a pus pe picioare în două zile.
   Sincer să fiu, eu sunt cel mai inutil de‑aici, un biet contabil. Dar împreună cu Patrick le‑am arătat tot felul de trucuri pentru păstrarea mîncării, cum să‑și afume carnea pentru a o menține mai mult timp. Iar Patrick pur și simplu i‑a fermecat arătîndu‑le în cîte feluri se pot găti cele mai simple lucruri.
   Am și uitat că am avut un GPS. Acum e parte dintr‑un totem decorativ ... dacă ne îngropăm aici, nu am să fiu foarte supărat :)
   Salve!... Oricui va citi aceste rînduri în viitor ...

Georgiana

Prima zi
   Se spune ca viața e cu bune si rele, iar noi trebuie sa fim optimiști. Desigur, cuvântul naufragiat îmi suna familiar , îmi amintesc de aventurile din Doi ani de vacanță si despre modul de supraviețuire pe care l-au adoptat personajele alea din ultima carte citita, îmi amintesc perfect, „Lord of the flies”.Am un ghid de supraviețuire deci tot ce trebuie sa fac e sa urmez instrucțiunile, am un cuțit deci teoretic pot face rost de hrana, si in plus am un cort, deci va fi ca si prima vacanta la mare cu prietenii, când decizia de a pleca a fost una de impuls. O sa supraviețuiesc.
   După o săptămâna
   Ghidul asta mi se pare ironic, cuțitul este util doar in mâinile oamenilor pricepuți, ceea ce eu nu sunt, noroc cu cortul, care îmi oferă într‑o oarecare măsura confort. Trebuie sa mențin focul aprins, și sa mă asigur ca face fum. Am început sa vorbesc singura, așa evit disperarea. Uneori moartea pare o soluție ușoară, viața pe o insulă pustie mi se pare mai înfricoșătoare decât moartea. Totuși speranța de a fi salvata si de a mă reîntoarce la viața mea de dinainte, se agata de suflet si se izbește de toți pereții minții mele.
   După 3 luni
   Încerc sa îmi adun gândurile, acum îmi savurez cafeaua in fata televizorului, si încerc sa reflectez asupra trăirilor mele din timpul in care am supraviețuit pe acea insula pustie, însă mă simt de parca acum as fi o alta varianta a personalității mele ; de parca acea eu e doar o amintire îndepărtată, o închipuire, un vis urat

Maria

Casa Georgiei
   O casă îmbătrânită, acoperită de iederă, se odihnește la marginea orașului, în pădure, pare părăsită dar plină de viață. Podul întinerit, prefăcut într-o mansardă, cu puțin timp în urmă, acum aglomerat de cărți despre artă și istorie. Pereții mansardei, zugrăviți într-un alb murdar sunt singurul aspect care pare nou. Lumina soarelui pătrunzând printr-un geam uzat, cade pe vinilul cu albumul Nothing but the best a lui Frank Sinatra, care stă așezat lângă pick-up-ul de pe biroul din lemn masiv. Dulapurile din cameră, două babe ramolite, emană un miros puternic de naftalină. Patul , cu cadrul de fier, vechi de peste cincizeci de ani și cu salteaua posibil la fel de veche, care scârțâie la cea mai mică atingere. Lângă el, bătrâna noptieră cu vopseaua scorojită, are pe ea două lumânări parfumate care s-au lipit de lemnul noptierei din cauza cerii topite.
   Descrierea Georgiei
   Georgia avea 16 ani și era elevă în clasa a 11-a și este vicepreședinte la Liceul de Arte Plastice. Mama ei murise când Georgia avea 9 ani. După moartea mamei sale, tatăl Georgiei a plecat în străinătate la muncă, așa că Georgia locuia cu bunica sa. Cea mai bună prietenă a ei era Iris, colega sa de clasă. Părul său roșcat și creț ca o pajiște cu iarba uscată în razele apusului de seară. Când o priveai în ochii săi căprui, care erau calzi, pătrunzători și dulci îți aduceau aminte de ciocolata caldă care te încălzește în zilele reci de iarnă. Ei îi plăcea foarte mult să picteze, o ajuta să se descarce, în general își picta emoțiile, erau lucruri abstracte, dar cu o grămadă de înțelesuri. În timp ce picta asculta muzică pe pick-up-ul pe care i l-a lăsat bunica sa, iar vinilurile tot ale bunicii ei erau. Albumele ei preferate erau Ella and Louis cântat de Ella Fitzgerald și Louis Armstrong, Nothing but the best a lui Frank Sinatra și Everybody loves somebody de la Dean Martin. Îi plăcea și să citească romane de dragoste, cărți despre arhitectura și istoria clădirilor, despre viața pictorilor și lucrările lor. În restul timpului avea grijă de bunica s-a care era bolnavă și nu se putea ridica din pat, așa ca ea trebuia să o hrănească, să o spele și să o schimbe.

Darius

Dragă jurnal,în ultima perioada am avut o grămadă de lucruri de făcut pentru birou. A trebui sa semnez ceva avize,să-l ajut pe Scârț,musca de la 2, cu renovatul apartamentului. Pe langa astea, zârț-fârța m-a parasit. Simt ca nu mai am niciun rost in viata,as vrea sa mă întorc în perioada în care nu făceam nimic decat sa fiu mancare pentru broaste și sa enervezi idioti în camerele lor,în timp ce ei încercau sa mă prindă,dar lucrul pe care nu-l știu ei este ca mustele sunt NEMURITOARE. La fel cum eu incercam sa fac oamenii sa se arunce de la 5 așa au reușit celelalte muște sa mă convingă sa o fac. Astăzi îmi voi lua zborul către necunoscut,către abisul plin de cladiri inalte în jungla de beton care ma-nconjoara. Mă voi arunca de la etajul clădirii înalte din coltul musco-mobilului. Locul unde noi urmează sa ne mutam cu sediul. Dacă voi reuși sa zbor,voi devenii MUSCA SUPREMĂ. Musca care poate zbura fără a fi întreruptă de cineva și în care mustele lucrează pentru a invada omenirea.
   Într-o zi când mergeam prin camera unui tip,pe care probabil in cheama Bob,m-am asezat pe peretele lui. El manca linistit o shaorma,iar după ce și-a terminat acea mâncare foarte gustoasă cu mii de calorii fiindcă el manca shaorma la kilogram, m-a observat!
Am intrat în panica,mă loveam de toți pereții,de toate cărțile și de toți pereții. Până să ajung din nou pe unul dintre pereții lui. A luat o paleta din aceea cu electroshoc(doamne cat le urăsc eu pe ale) sa mă lovit cu ea. Am murit… După ce m-am respawnat în locul inițială,adică la 15 minute de zbor cu costumul MUSCA 2000 am ajuns din nou sa il terorizez. Totul mergea ca pe roate,de data asta mananca souvlaki. Aceiasi poveste,dar din fericirea am apucat sa intru in mancarea lui așa ca a fost nevoit sa o arunci la coșul de gunoi… Pe urmă l-am omorat cu privirea mea ascutita.

Darius

Casa lui Elon este un loc sumbru, plin de bizare lucruri, avand o mulțime de postere pe pereti cu lucruri psihiatrice. Cazurile pacienților lui adunate toate pe o impunătoare bucata de plută.
   Hârtii aruncate, laptopul personal și pastile pentru insomnie, antidepresive și lumânări cu miros de cafea îi acopereau complet biroul. Coșul lui de gunoi umplut de sticle goale de energizant și de rom.
    Pe langa pat,observam o litiera de pisică,acesta avand probabil una, mancare de pisica,imprastiata pe langa bol și apa care curgea direct dintr-un robinet. Sistemul de ingrijire al pisicii, automat, copleșit de lipsuri. Zgarieturile lăsate de ghearele acesteia, ca niște răni adînci, marcau canapeaua și noptiera.
    Bucataria era plina de baxuri intregi de cola și supa la plic. Pe langa asta aruncate undeva la doua pungi întregi de piept de pui gata preparat. Proaspete legume și suculente fructe lipseau cu desăvârșire.
    Din păcate în camera lui domina o scrisoare,una de rămas bun pentru aceasta lume tristă,iar langa ea propriul caz psihiatric,marcat cu patru cuvinte șocante „Depresie în stare acută”. Misterul din spatele scrisorii îl vom afla în trecutul acestuia.
    Bărbatul pe care toata lumea îl cunoaște drept un simplu medic psihiatru care are la randul lui niște probleme mentale. Lucru asemanator cu pacienții lui,care cu toții au agravat aceasta stare de durere în suflet și depresie prin modul lor de a relata și de a își transmite sentimentele. Lucrul bun sau cel puțin alinător la viața lui Elon este faptul că a avut norocul de a își găsi persoane apropiate,dar la fel de ușor pe cat le găsea le și pierdea. Firea lui calmă și mereu dispusă să ajute,astfel de obicei mergea prin parcuri sau baruri cu scopul de a consolida oameni,pentru că asta îl facea pe el sa se simtă împlinit. Timpul și-l petrecea în pare parte la muncă și la bibliotecă,citind.
    Fizicul acestuia era oarecum de la sine înțeles. Era foarte înalt și foarte slab. Nu mânca foarte mult și nu își lucra corpul pentru a fi mai sănătos. Acesta era și foarte palid,fiindcă avea o alimentatie care nu poate fi numite nici măcar puțin sănătoasă.
    De obicei este cu moralul la pamant,dar îi place sa ajungă la un punct comun cu persoanele din jurul lui. Considera ca este un lucru foarte important să își cunoasca apropiatii si in acelasi timp persoanele pe care pana acum nu a avut ocazia sa se intalneasca.
    O trasatura a lui este faptul ca de obicei alege sa mearga în baruri,sa se imbete iar apoi sa ajunga acasa uitand de tot și de toate. Adesea se intalneste cu persoane noi,creaza legaturi și le pierde mai târziu. Totuși faptul că era foarte punctual si responsabil,îl recomandă a fi o persoană activă și implicată,care încearcă mereu să își motiveze prietenii,dar uita de foarte multe ori de el însuși.